‘Am identificat copii de 9, 10 ani care au început consumul de droguri’

Dr. Emanuela Andrei, medic primar psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Al. Obregia” din Capitală, a explicat pentru News.ro modalitatea în care ajung la unitatea sanitară adolescenţii care au probleme din cauza consumului de droguri. Medicii din spital internează un caz pe săptămână. În ultimii ani, spune Dr. Emanuela Andrei, a crescut numărul copiilor şi adolescenţilor care au diverse tulburări din cauza consumului de droguri. Vârsta de consum a scăzut, fiind vorba despre copii care consumă chiar şi de la vârsta de 9, 10 ani. ”Prevenţia începe de la începutul vieţii, ca să spunem aşa, prin construirea unor relaţii solide între copil şi părinte, prin construirea unor abilităţi de gestionare a unor emoţii puternice, această construcţie începe încă din copilăria mică, până la vârsta de preşcolar”, subliniază medicul. „De cele mai multe ori este un policonsum, adică vorbim de cel puţin două substanţe utilizate, fie în acelaşi timp, fie una după alta” „Copiii se pot adresa la noi prin diferite modalităţi, de exemplu prezentarea în urgenţă la camera de gardă în momentul în care pe fondul consumului apar decompensări, de exemplu agitaţii psihomotorii sau alte modificări ale comportamentului sau ale stării psihice acute care impun prezentarea în urgenţă, sunt transferaţi la noi din alte spitale, de exemplu din spitalele de pediatrie de pe secţiile de toxicologie după ce au fost evaluaţi clinic acolo sau au avut nevoie de îngrijiri pediatrice, sau se prezintă la solicitarea părinţilor, la solicitarea copiilor sau adolescenţilor, sau sunt direcţionaţi din învăţământ, de cadre didactice sau de către medicii lor de familie, ca o recomandare. La nivel de caz internat şi evaluat este vorba despre un caz pe săptămână. Am observat o creştere a numărului de cazuri în ultimii 5 ani, un trend ascendent în privinţa numărului de copii şi adolescenţi care se prezintă cu tulburări legate de consumul de substanţe, ei se prezintă la noi prin modalităţile de care vă spuneam pentru evaluare, pe de o parte, evaluăm problema strict legată de consumul de substanţe care de cele mai multe ori este un policonsum, adică vorbim de cel puţin două substanţe utilizate, fie în acelaşi timp, fie una după alta, ulterior evaluăm situaţia generală a copilului, din punct de vedere al stării psihice actuale, al istoricului personal, al istoricului familial, astfel încât să fim capabili să identificăm şi comorbidităţile asociate, pentru că există multe situaţii în care consumul este un simptom al altor tulburări, al unor tulburări depresive, sau este asociat cu anumite tulburări de comportament, anumite tulburări care îşi au originea în copilărie, cum este de exemplu o tulburare hiperkinetică, cu deficit de atenţie, care, dacă nu a fost tratată sau identificată, în adolescenţă se poate complica şi cu un uz de substanţe. Astfel încât să avem un tablou cât mai complet al copilului în privinţa diagnosticelor să ştim ce trebuie să tratăm”, a spus Dr. Andrei. După evaluarea copilului sau adolescentului care ajunge la spital urmează partea de intervenţie, modalitatea în care pacientul, dar şi familia lui, vor fi consiliaţi, ajutaţi. În spital se poate face terapie individuală, dar şi terapie de grup, atât pentru pacienţi, cât şi pentru părinţii copiilor care au probleme. De multe ori medicii află din discuţiile cu pacienţii tineri că vârsta de consum este mult mai scăzută decât vârsta pe care o au în momentul în care ajung la spital. „Am identificat din păcate copii de 9, 10 ani care au început consumul” „Dacă este cazul, în privinţa comorbidităţilor, să intervenim farmacologic, facem şi lucrul ăsta, după ce finalizăm evaluarea, şi apoi ne ocupăm de partea de intervenţie. Începem cu ceea ce se numeşte un interviu motivaţional, copiii sunt văzuţi şi de către psihologii secţiei noastre, participă la sesiuni individuale de consiliere şi la sesiuni de grup, terapie de grup există şi pentru părinţii copiilor internaţi la noi, astfel încât la externare să stabilim un plan de intervenţie de lungă durată, care presupune o inervenţie multimodală, la nivel individual, pentru copil, phihoterapie specifică pentru consumul de substanţe şi în cazul în care există diagnostice asociate, şi pentru acesta, apoi pentru familie, sprijinul familiei este extrem de important în astfel de situaţii, şi în cazul în care este nevoie şi de asistenţă medicală, şi din punctul acesta de vedere. De cele mai multe ori cei care se prezintă la noi sunt adolescenţi, adică după vârsta de 13 ani până la vârsta majoratului, însă în momentul în care discutăm cu ei observăm că de fapt vârsta debutului este anterioară prezentării la noi şi am identificat, din păcate, copii de 9, 10 ani care au început consumul. Din păcate, accesul este unul foarte facil, este peste tot, în acest moment sunt foarte multe substanţe care pot fi folosite cu rol de substanţă psihoactivă şi apoi utilizate ca drog. Accesul acesta a crescut şi este atât de răspândit la nivelul întregii Europe şi nu doar la noi în ţară, şi din păcate pot să aibă acces la droguri şi în şcoală, şi la colţ de stradă, şi prin intermediul prietenilor, sunt multe sisteme din acestea care le facilitează lor accesul, metode de comunicare, tot felul de reţele de comunicare prin care ei îşi transmit”, a explicat medicul. Canabisul şi etnobotanicele, printre cele mai consumate droguri. De cele mai multe ori, în spatele cosumului se află o serie întreagă de factori, spune medicul, printre care anumite vulnerabilităţi genetice, temperamentul sau mediul familial. În contextul creşterii numărului de consumatori, mulţi de la vârste fragede, în România există puţine centre unde pot beneficia de servicii de specialitate, de lungă durată, după ieşirea din spital. „Riscul de recidivă sau de recădere în cazul dependenţelor este din start unul destul de mare” „În prezent, canabisul rămâne cel mai frecvent utilizat drog, după el sunt aceste noi substanţe psihoactive, cum le spun adolescenţii, legale sau etnobotanice, care pot să fie diverse combinaţii de substanţe. Lupta este grea într-adevăr pentru toată familia, în primul rând pentru copil şi apoi şi pentru cei din familia lui. Dacă e să ne gândim la cauzele din spatele consumului de droguri, vorbim despre un model bio-psiho-social, adică vorbim despre nişte caracteristici biologice, nişte vulnerabilităţi genetice, sunt studii care analizează acest model transgeneraţional de trasmitere a vulnerabilităţii spre dependenţă, caracteristici individuale care ţin de temperament, anumite trăsături ale copilului şi apoi caracteristici care ţin de microclimat, unde intră şi familia, şi de macroclimat, adică şcoala, societatea, toţi ceilalţi factori care pot să influenţeze, nu există unul singur. Riscul de recidivă sau de recădere în cazul dependenţelor este din start unul destul de mare în condiţiile în care, după externarea din spital, serviciile de psihoterapie, acele servicii complexe pentru copil, pentru familie, serviciile de grup care să-l susţină pe termen lung sunt insuficiente. Observăm asta chiar şi aici, în Capitală, unde totuşi suntem privilegiaţi în ceea ce priveşte accesul la servicii de psihoterapie, dar la nivel naţional lucrurile sunt şi mai triste, există centre de terapie, dar sunt insuficiente”, a precizat medicul. Cum trebuie să procedeze părinţii. Este foarte importantă adaptarea copilului la emoţii puternice, încă din primii ani de viaţă şi atenţia sporită la orice modificare care apare în fara rutinei lui zilnice. Atunci când părintele îşi dă seama că adolescentul sau copilul ar putea avea probleme grave din cauza consumului, nu trebuie să abordeze situaţia la primul impuls, spune medicul, ci să încerce să discute cu el, cât de calm se poate. Ajutorul unui specialist trebuie cerut încă din clipa în care apar anumite schimbări în viaţa sa, pentru că el poate stabili cum anume trebuie intervenit şi respectă în acest sens anumite proceduri. „Există situaţii în care nu putem să avem acces la tot ce ne dorim, obişnuim încă din copilărie copilul cu moderaţia, cu dobândirea de abilităţi care să-l ajute să gestioneze toate aceste situaţii de viaţă” „Prevenţia începe de la începutul vieţii, ca să spunem aşa, prin construirea unor relaţii solide între copil şi părinte, prin construirea unor abilităţi de gestionare a unor emoţii puternice, această construcţie începe încă din copilăria mică până la vârsta de preşcolar, începem să construim toleranţa copilului la emoţii puternice, pentru că pe lumea asta nu există doar emoţii pozitive, doar bucurie, doar satisfacţii, există şi frustare, şi furie, există situaţii în care nu putem să avem acces la tot ce ne dorim, obişnuim încă din copilărie copilul cu moderaţia, cu dobândirea de abilităţi care să-l ajute să gestioneze toate aceste situaţii de viaţă, de multe ori grele. Sunt supuşi de-alungul vieţii lor în sistemul şcolar, în relaţiile cu prietenii unor situaţii destul de solicitante din punct de vedere emoţional. E important să fim atenţi la modificările şi din rutinele lor, e important ca părinţii să fie atenţi la ce iese din norma aceasta obişnuită a vârstei. Dacă de exemplu era un copil foarte sociabil înainte şi dintr-o dată devine mai retras, poate mai singuratic, poate nu mai are atât de mult grijă de aspectul lui, devine neglijent, sau poate dimpotrivă, dacă era un copil mai singuratic, care nu avea un grup atât de mare de prieteni şi dintr-o dată iese foarte mult, poate nu mai comunică atât de des cu părinţii, nu ştiu de el, unde merge, cu cine merge, devine secretos în privinţa prietenilor pe care îi are, nu discută foarte mult. O modificare în prezenţa la şcoală şi în performanţele şcolare iarăşi ar putea să atragă atenţia, modificări în ceea ce priveşte concentrarea şi menţinerea atenţiei în sarcini de lucru sau în sarcini care ţin de timpul liber, în general să fim atenţi la aceste modificări comportamentale, cum era copilul înainte şi dacă observăm ceva diferit acum. În momentul în care părinţii descoperă lucrul ăsta, prima reacţie vine din frică, ţi-e teamă, te îngrijorezi, ”Ce se întâmplă cu copilul meu?”, şi răspunsul la frică poate să fie şi unul agresiv, de luptă, e un răspuns natural, poate să fie şi unul de fugă – ”Ce să fac?”. Cât de calm se poate, părintele poate spune: ”Eu am observat nişte schimbări, vrei să vorbim despre asta?”. Apoi pot să se adreseze unui specialist – ”Să mergem să stăm de vorbă să vedem cum ne pot ajuta”. Există psihiatri de copii unde se pot adresa în regim de gratuitate, la spital sau în centrele de sănătate mintală, sau în ambulatoriile de specialitate”, a explicat pentru News.ro Dr. Emanuela Andrei, medic primar psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia din Capitală.