VIDEO A inceput Congresul USR: Ce a spus Elena Lasconi înaintea ședinței în care se va alege candidatul la prezidențiale
Preşedintele USR Elena Lasconi a declarat la începutul Congresului USR, că îşi vede colegii din sală şi simte speranţa, speranţa că anul acesta, împreună vor putea salva democraţia democraţia din România.
UPDATE 29 iunie, ora 11.50: Discursul Elenei Lasconi
„Sunt aceeași femeie din popor și, printre milioanele de români, sunt și eu o voce și refuz să-i las pe alții să spună cine e România și ce-și doresc românii”, a spus Elena Lasconi, președintele USR, în deschiderea congresului de sâmbătă.
„Simt speranță, speranța că anul acesta împreună, uniți, vom putea salva democrația din România. Ați văzut bine, după 9 iunie țara este roșie, avem un singur partid-stat, PSD, Practic, suntem pe cale să auzim o singură voce într-o Românie cu 19 milioane de români”, a spus Elena Lasconi în deschiderea congresului USR.
„Eu sunt aceeași Elena, mă știți, nu m-am schimbat. Sunt aceeași femeie din popor și, printre milioanele de români, sunt și eu o voce și refuz să-i las pe alții să spună cine e România și ce-și doresc românii”, a adăugat ea.
Liderul USR a vorbit apoi despre cei cinci milioane de români aflați în străinătate, despre care a spus că „au fost goniți de acasă”.
Elena Lasconi a criticat clasa politică: „pentru ei și-au dat mereu cu nemiluita și pentru ai lor”, „politicieni care n-au știu decât să ia mai mult pentru ei”.
„Cât timp vom mai tolera o clasă politică care ne ține pe locul I în Europa la sărăcie în muncă. Este absolut incredibil să trăiești într-o țară bogată, să muncești și să fii sărac”, a spus ea.
Elena Lasconi le-a spus participanților: „Vin către voi nu ca să conduc un partid, vin către către voi să creez o mișcare”.
Anterior, ea a anunţat că din acest moment începe reconstrucţia USR şi a României, după care a fost intonat Imnul de stat, timp în care noul preşedinte USR, îmbrăcată în rochie albă, a stat cu mâna în dreptul inimii.
Elena Lasconi şi-a făcut apariţia în sală, dând mâna cu cei prezenţi şi dându-le asigurări că va fi bine, iar înainbte de acest moment, pe un ecran au rulat imagini cu ea şi cu mesaje referitoare la beneficiile de a avea o femeie preşedinte.,Printre cei prezenţi se află şi Primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Congresul USR a început , sâmbătă de la ora 10.00, eveniment la care delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Partidul are trei candidaţi înscrişi pentru cursa prezidenţială – Elena Lasconi, Dumitru Stanca şi Octavian Berceanu, iar decizia urmează să fie luată, sâmbătă în Congres. De asemenea, aproape 200 de membri ai formaţiunii care s-au înscris pentru un loc în Biroul Naţional.
La Congresul USR vor fi 600 de participanţi, iar de la ora 10.00 noua preşedintă aleasă a partidului Elena Lasconi va susţine un discurs.
Între 10.30 şi 14.00 au loc lucrările congresului, acţiune la care presa nu are acces.
Între 14.00 şi 17.00 se va desfăşura votul de alegeri pentru Biroul Naţional şi cel pentru alegerea candidatului din partea USR la alegerile prezidenţiale, votul fiind cu buletine.
De la 19.00 va avea loc conferinţă de presă la care va fi anunţat candidatul la alegerile prezidenţiale, urmând ca tot de la 19.00 până la finalizare să fie făcută numărarea voturilor pentru noii membri ai Biroului Naţional.
Biroul Naţional USR este structura executivă de conducere a partidului, formată din 24 membri şi preşedintele partidului. Aproape 200 de membri USR s-au înscris în competiţia pentru un loc în Biroul Naţional al USR. Membrii Biroului Naţional vor fi aleşi de delegaţii filialelor la congresul USR de sâmbătă. În competiţia internă s-au înscris opt echipe şi mai mulţi candidaţi independenţi.
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedintă a formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat, după ce a fost aleasă preşedintă a partidului, că de astăzi începe reconstruirea USR şi cei din formaţiune vor lucra mai uniţi şi mai determinaţi ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democraţiei din România. Ea a anunţat, recent, şi că vrea să se înscrie în competiţia pentru alegerile prezidenţiale.
Potrivit comunicatului de presă al partidului, Elena Lasconi, preşedinta USR, are 52 de ani, este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect major de infrastructură pentru a obţine fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani. Elena Lasconi activează în Filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.
Dumitru Stanca are 59 de ani şi este cadru militar în rezervă, în prezent ofiţer de conformitate la o firmă privată din Bucureşti. Se ocupă de asigurarea conformităţii reglementărilor şi procedurilor interne cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor. În activitatea sa din cadrul Armatei, a participat la reuniunile grupurilor de lucru NATO pe domeniul sprijinului logistic şi s-a ocupat de organizarea de conferinţe internaţionale pe aceeaşi temă. A fost expert în grupurile de lucru pentru implementarea Acordului de acces al forţelor armate ale SUA în România.
Octavian-Alexandru Berceanu are 48 de ani şi este de profesie inginer. În prezent, este consultant pentru Banca Europeană de Investiţii în proiectul PNERP Moldova şi coordonează activitatea grupului de lucru pentru reforma în sectorul forestier, mai spune sursa citată. Octavian Berceanu a fost în timpul guvernării PNL-USR Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu. În această calitate, a coordonat activitatea instituţiei care dispune de 450 de comisari de mediu angrenaţi în controlul a peste 80.000 de obiective. Rezultatele obţinute în cele şase luni de mandat au fost cele mai bune din istoria de 20 de ani a Gărzii de Mediu.