World News

O pictură de pe pereții unei biserici din Brașov pare să ne spună ceva despre un fenomen pe care oamenii de știință îl preconizează curând

Timpul 

O pictură ce pare să facă referire la inversarea polilor magnetici poate fi văzută pe pereții unei biserici din Brașov. Această operă de artă, datând din 1737, a fost creată cu mult înainte de dezvoltarea teoriei privind inversarea polilor și de înțelegerea efectelor apocaliptice asociate acestui fenomen.

Pictura „Roata lumii”, din paraclisul bisericii din Șcheii Brașovului, zugravește scena Apocalipsei cauzată, din ce se pare, de o schimbare a polilor magnetici ai Pământului. În imaginea realizată de pictorul Ioan Hranite apar patru arhangheli care învârt Pământul în jurul Soarelui, pictură nemaiîtâlnită în altă parte a lumii. Două câte două şi la poli opuşi, aceste personaje au haine de aceeaşi culoare. Par să fie doi bărbaţi şi două femei. Nu au aceeaşi vârstă, nici aceeaşi rasă nu par să fie

„În paraclisul de sud al Bisericii Sfântul Nicolae, făcut la 1755, sunt niște picturi extraordinare: este Isus, cu crucea în gură, sunt niște scene care se regăsesc și la mănăstirile din Moldova, este o istorie a culturii. Între aceste picturi este și „Roata lumii”, în care sfinții învârt Pământul în jurul Soarelui. Este o teză fantastică! Vă dați seama, la 1755, când Copernic abia reușise să emită această teză, la Biserica Sfântul Nicolae se făcea această pictură superbă! Este unicat în lume ceea ce se întâmplă acolo”, a explicat preotul Vasile Oltean, fost paroh al bisericii și fost director al Muzeului Prima Școală Românească, din curtea bisericii. Cei patru încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mişcării de rotaţie, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap.
Interesant este că teoria schimbării polilor magnetici a fost publicată de Galileo Galilei abia după 1741, în timp ce pictura, ce prezintă acest fenomen,datează din 1737. Să fi avut pictorul Ioan Hranite informații despre schimbarea polilor magnetici și despre efectele devastatoare ale acestui fenomen sau a fost vorba de o simplă coincidență? Inversarea polilor magnetici ai Pământului, în desfășurare. Scenariu apocaliptic? Experții de la Universitățile Lund, din Suedia, și Oregon, din SUA, afirmă că , în ultimii 180 de ani, puterea câmpului magnetic al Pământului a scăzut cu aproximativ 10%, iar procesul de inversare a polilor este în curs de desfășurare! Fenomenul ne-ar putea lăsa fără sateliți, GSM și internet! Câmpul geomagnetic este produs de mişcarea curenţilor de convecţie din nucleul exterior al Pământului şi are orientarea nord-sud. Din motive incomplet cunoscute, dar care au legătură cu dinamica interioară a planetei, câmpul geomagnetic trece printr-o perioadă în care slăbeşte din intensitate. Din această cauză, nordul magnetic se deplasează. Potrivit NASA, înregistrările paleomagnetice arată că polii magnetici ai Pământului s-au inversat de 183 de ori în ultimii 83 de milioane de ani și de cel puțin câteva sute de ori în ultimii 160 de milioane de ani. Astronomy relatează că inversarea polilor magnetici este un fenomen ce a devenit realitate! NASA afirmă că polul magnetic de nord s-a deplasat cu peste 50 de kilometri pe an. Un nou studiu, citat de Science Alert, arată că intervalele de timp dintre inversări au fluctuat foarte mult, existând o medie de aproximativ 300.000 de ani, însă ultima a avut loc în urmă cu aproximativ 780.000 de ani. Nimeni nu știe când poate avea loc următoarea inversare În luna februarie 2019 nordul magnetic se afla la coordonatele 86,54 N, 170,88 E, în Oceanul Arctic. Similar, nici sudul magnetic nu este aliniat sudului geografic, fiind plasat în februarie 2019 la coordonatele 64,13 S, 136,02 E, în largul coastelor Antarcticii. Noul model prezintă nordul magnetic la est de meridianul 0. Conform unui material publicat de revista Newsweek, meridianul 0 a fost depăşit spre est în septembrie 2019. Meridianul 0, denumit şi meridianul Greenwich, a fost fixat ca sistem de referinţă pentru longitudinea de 0 grade, 0 minute şi 0 secunde în 1884 şi străbate Observatorul Regal din Greenwich, Anglia. Nimeni nu știe când poate avea loc următoarea inversare, dar experții spun că fenomenul nu se poate petrece peste noapte, ci de-a lungul a sute sau chiar mii de ani. ”Pe baza asemănărilor cu anomaliile recreate, prezicem că Anomalia din Atlanticul de Sud ar putea dispărea probabil în următorii 300 de ani, iar Pământul nu se îndreaptă spre o inversare rapidă a polarității”, a spus Andreas Nilsson de la Universitatea Lund din Suedia, autorul studiului. În urmă cu circa 41.500 de ani, conform NASA, a existat un fenomen pe care experții îl denumesc ”excursie geomagnetică”: evenimentul Laschamps, în care câmpul magnetic al Pământului s-a slăbit semnificativ și polii s-au inversat, dar s-au reîntors la locul lor, după aproximativ 500 de ani mai târziu. ”Am cartografiat schimbările din câmpul magnetic al Pământului din ultimii 9.000 de ani, iar anomaliile precum cea din Atlanticul de Sud sunt probabil niște fenomene recurente legate de variațiile corespunzătoare ale intensității câmpului magnetic al Terrei”, a spus Nilsson. ”Anomalia Atlanticului de Sud” Cercetătorii spun că, deja, un câmp magnetic slab este observat în Oceanul Atlantic de Sud, cunoscut sub numele de ”anomalia Atlanticului de Sud”, care afectează în prezent sateliții și acest fapt ar putea fi un indiciu la ce s-ar putea întâmpla în curând, scrie gadgetreport.ro. ,,Inversarea polilor magnetici ar duce la distrugerea tuturor electronicelor, inclusiv a electrocasnicelor, a sateliților, dispozitivelor wireless și a rețelelor electrice’’, afirmă experții. Câmpul magnetic al Pământului este generat de convecția fierului topit din miezul Pământului, la aproximativ 2900 de kilometri sub picioarele noastre. Acest lichid supraîncălzit generează curenți electrici, care la rândul lor, produc câmpuri electromagnetice. Fără protecția unui câmp magnetic, sateliții ar putea fi serios perturbați de vântul solar sau de razele cosmice, care se ciocnesc de circuitele electronice ale acestora.

Читайте на 123ru.net