World News

un avion construit la Brașov se bătea cot la cot cu înfricoșătoarele Messerschmitt, Spitfire și Hurricane

Timpul 

Renumit pentru contribuțiile sale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, IAR 80 a câștigat notorietate nu doar prin confruntările sale cu piloții americani, dar și prin lupta sa împotriva avioanelor rusești. Acest avion de vânătoare și bombardament în picaj, construit la fabrica IAR din Brașov, a fost un monoplan românesc care a avut un rol semnificativ în conflictele aeriene din perioada respectivă.

Unele voci susțin că la vremea respectivă, IAR 80 era comparabil cu cele mai moderne avioane de luptă, precum Bf 109 din Germania, Mitsubishi A6M Zero din Japonia, Hawker Hurricane și Supermarine Spitfire din Marea Britanie. Cu toate astea, în a doua parte a războiului, acest proiect s-a dovedit a fi depășit tehnologic. Avionul avea o viteză maximă apreciabilă, de 540 km/h și un plafon de zbor de 10500 m. Ca armament era dotat cu 6 mitraliere FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 2400 de cartușe (6 × 400). La varianta B a lui IAR 80 două din mitralierele Browning au fost înlocuite cu două mitraliere FN de 13,2 mm și s-a mărit anvergura. S-a îmbunătățit protecția rezervoarelor de combustibil și blindajul în dreptul pilotului. Din această versiune s-au fabricat 20 de aparate, cu numerele 181 – 200. În continuare, 11 aparate din seria 201 – 211 vor fi echipate cu câte două rezervoare de combustibil suplimentare, de câte 100 l, largabile, amplasate sub aripi, scrie newsweek.ro.

IAR 81 În fine mai aveam varianta IAR 81 care este una echipată pentru a putea executa misiuni de bombardament în picaj. În acest scop s-a pornit de la diverse versiuni de IAR 80, care au fost echipate cu lansatoare de bombe. La versiunea IAR 81 de bază s-a pornit de la versiunea IAR 80A, căreia i-au fost adăugate trei lansatoare de bombe, două pentru bombe de 50 kg amplasate sub aripi și unul pentru o bombă de 250 kg amplasat sub fuzelaj. Armamentul era la fel cu al versiunii IAR 80A.
Cel puțin la începutul de-al Doilea Război Mondial piloții de IAR 80 au avut mult de “muncă”. Conform iar80flyagain.org, una din cele mai glorioase acțiuni de luptă ale IAR-urilor 80 este cea petrecută pe data de 10 iunie 1944, cănd piloții români, au luptat cu formații ale unei grupări masive de avioane de vânătoare și bombardament P 38 Lightning. Acestea făceau parte din 15th Air Force USAAF, cu baza în regiunea Foggia și au executat un raid de bombardament a rafinăriei Româno Americana din zona Ploiești. Țintele erau instalatia distilare, centrala termica și instalația cracare ale rafinăriei. A fost vorba de un atac prin surprindere, cu deplasare catre țintă la foarte joasa înalțime, de atac efectuat cu avioane de bombardament în picaj, misiune efectuată la o oră diferită de cele ale atacurilor anterioare. La misiune au participat zeci de P 38 J Lightning. Avioanele românești erau coordonate din punctul de comandă Luftwaffe codificat “Tigrul”, din Otopeni, dotat cu aparatură radar și sisteme de dirijare și urmărire a avioanelor de vânătoare și a bombardierelor. După depistarea aeronavelor americane 23 avioane de vănătoare IAR 81 ale grupului VI, decolează de pe aerodromul Popești Leordeni. Comandatul formațiunii căpitanul Dan Vizanty primește celebrul indicativ: “Atenție Paris, atenție Paris, indieni deasupra cuibului”, care semnifica prezența avioanelor americane deasupra aerodromului. Fără să ezite, dă comanda de atac celor 3 escadrile de IAR 80 “Paris catre Paris 1, 2, 3, atacăm, urmați-mă !”. “Aggressive and skilfull” Grupul atacă cele 12 avioane P 38 ale escadrilei 71th, aflate la foarte joasă înălțime, print-o trecere în picaj de la 1500 m. Sunt doborâte 3 Lightninguri și urmează o lupta aeriană feroce, la joasa înălțime – sub 200m, cu antiaeriana trăgând nediscriminatoriu în tot ce zboară. În raportul de misiune, piloții americani au scris ulterior ca piloții care i-au atacat erau “aggressive and skilfull” – agresivi și bine pregătiti. Sunt doborâte în câteva minute 9 avioane americane. Conform iar80flyagain.org sunt uciși în luptă: lt. Vernon Baker, lt. William Potter, lt. Willie Flak, lt. Albert Smith, lt. George Johnson , lt. Joseph Jackson, iar lt. Hisey, Ralph W. JR , lt, Geyman R și lt. Janci Rudolf sunt luați prizonieri. Lt. Janci, reușește să zboare cu avionul avariat până în Yugoslavia, unde aterizează forțat. Cu excepția lt. Geyman, unul din cei câțiva piloți ai escadrilelor 27th și 94th, care se întorseseră să îi sprijine pe cei din escadrila 71th, ceilalți 8 făceau parte din escadrila 71. Lt. Hoenshell reușeste cu ceilalți supraviețuitori ai escadrilei 71th să zboare prin Bulgaria către bază, dar este doborât de un Me 109 german. Din păcate, celălate avioanele americane din 82nd Group (vorbim de o formație masivă) înarmate cu bombe atacă rafinaria Româno Americană de lângă Ploiești, reușind să loveasca ținta cu 33 bombe.  

Читайте на 123ru.net