Probleme pentru finanțele publice britanice
Datoria guvernamentală britanică a atins 100% din producţia economică, pentru prima dată în istoria recentă a ţării, iar luna trecută finanţele publice au înregistrat un nou deficit bugetar mare, amplificând problemele pentru ministrul de Finanţe Rachel Reeves în timp ce îşi pregăteşte planurile privind impozitele şi cheltuielile, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Datoria netă a sectorului public, excluzând băncile deţinute de sectorul public, a crescut la 100% din PIB pentru prima dată de la începutul înregistrărilor lunare în 1993, de la 99,3% în iulie, potrivit datelor Oficiului Naţional de Statistică. Înregistrările Băncii Angliei arată că datoria a fost ultima dată la acest nivel în mod regulat la începutul anilor 1960, când Marea Britanie se confrunta încă cu repercusiunile financiare ale celui de-al Doilea Război Mondial. Datoria guvernamentală a crescut în timpul crizei financiare globale şi apoi din nou în timpul pandemiei de COVID-19. Creşterea economică slabă de atunci a contribuit, de asemenea, la creşterea datoriei publice ca pondere a produsului intern brut. Guvernul a împrumutat 13,734 miliarde de lire în august, cu 3,3 miliarde de lire mai mult decât în august anul trecut.
Un sondaj Reuters a indicat un deficit de 12,4 miliarde de lire sterline. Cifrele au arătat o creştere a cheltuielilor cu prestaţiile sociale şi a cheltuielilor curente, reflectând o inflaţie mai mare decât de obicei. Reeves a avertizat că impozitele vor creşte în bugetul ei care va fi prezentat pe 30 octombrie, dar a exclus creşterile texelor pe venituri, impozitelor pe profit şi pe valoarea adăugată, lăsând puţin spaţiu de manevră pentru a îmbunătăţi serviciile publice şi a stimula investiţiile.
”Cifrele finanţelor publice din august evidenţiază poziţia fiscală dificilă cu care se confruntă cancelarul înainte de primul ei buget”, a spus economistul PwC Gora Suri. Până acum, guvernul a împrumutat 64,1 miliarde de lire sterline în primele cinci luni ale exerciţiului financiar 2024/2025 – cu aproximativ 6 miliarde de lire sterline mai mult decât prognoza Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară pe care a publicat-o în martie. Cifrele deficitului au fost mai mari decât OBR aşteptat pentru fiecare dintre ultimele patru luni. Datorii guvernamentale în valoare de câteva sute de miliarde de lire sterline sunt deţinute de Banca Angliei. Excluzând BoE, datoria ca pondere în economie a crescut la 92%, un alt record, de la 91,6% în iulie.