World News

A murit John Prescott, vicepremier britanic în guvernul lui Tony Blair

Timpul 

John Prescott, fost vicepremier britanic în guvernul laburist al lui Tony Blair, a murit la vârsta de 86 de ani, după ce în ultimii ani a suferit de Alzheimer. Anunţul a fost făcut de familia sa, relatează BBC, potrivit news.ro.

Familia sa a declarat că acesta a murit liniştit miercuri, în sunetul muzicii de jazz, la azilul în care era internat.

John Prescott a fost viceprim-ministru între 1997 şi 2007 şi în această calitate a vizitat inclusiv România.

El a fost unul dintre cei mai vizibili şi pitoreşti miniştri ai lui Blair şi a fost cunoscut ca un politician care vorbea simplu şi care a făcut o punte între stânga tradiţională şi adepţii curentului modernist din Partidul Laburist.

Tony Blair s-a declarat „devastat” de moartea fostului său adjunct, în timp ce premierul Keir Starmer l-a numit „un adevărat gigant al mişcării laburiste”, care va rămâne în amintire pentru „convingerea, curajul şi tăria sa de caracter”.

Fostul vicepreşedinte american Al Gore, care a lucrat cu John Prescott la Protocolul de la Kyoto – primul acord global privind schimbările climatice – în 1997, a spus că nu a lucrat niciodată cu cineva ca John Prescott în politică. „Avea o capacitate inerentă de a intra în contact cu oamenii în legătură cu problemele care îi interesau – un talent pe care alţii îl studiază şi îl cultivă ani de zile, dar care pentru el era o a doua natură”, a spus Al Gore.

John Prescott rămâne cel mai longeviv viceprim-ministru al Regatului Unit, post pe care l-a ocupat pe toată durata mandatului lui Tony Blair, între 1997 şi 2007.

Parlamentarul laburist de atunci a jucat un rol major în obţinerea acordului de la Kyoto din 1997 privind schimbările climatice, care obliga ţările industrializate să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 5% până în 2012, comparativ cu nivelurile din 1990. Cu toate acestea, tratatul nu cerea ţărilor în curs de dezvoltare rapidă, China, India şi Brazilia, să îşi reducă emisiile.

Prescott a fost considerat un mediator al puterii şi un bun sfetnic, care a atenuat relaţiile adesea tensionate dintre Tony Blair şi Gordon Brown (fost premier laburist – n.r.) şi a contribuit, de asemenea, la asigurarea unei tranziţii fără probleme de la un lider la altul.

În perioada petrecută în fruntea guvernului, a fost lăudat ca fiind omul care a contribuit la schimbarea relaţiilor dintre laburişti şi sindicate, datorită rădăcinilor sale sindicale. Începuturile sale în clasa muncitoare i-a permis să pară mai uşor de înţeles pentru mulţi alegători laburişti, spre deosebire de Blair, care a absolvit o şcoală independentă şi a studiat la Oxford.

Читайте на 123ru.net