Parlamentul elvețian înăspreşte accesul ucrainenilor la statutul de protecţie
Parlamentarii elveţieni au înăsprit luni accesul ucrainenilor la statutul de protecţie temporară care le fusese acordat de la începutul invaziei ruse, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.
Camera inferioară a Parlamentului elveţian a adoptat, cu 96 de voturi contra 87, un text ce prevede ca statutul S să nu mai fie acordat decât ucrainenilor care vin din regiuni ocupate de Rusia şi afectate de lupte.
Un vot similar a avut loc la începutul anului în camera superioară.
Guvernul elveţian, care s-a opus acestui text, a instaurat această protecţie provizorie la scurt timp după declanşarea invaziei asupra Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022. Refugiaţii o obţin la finalul unei proceduri rapide, fără a trecere printr-o procedură de azil.
Aceste modificări erau necesare pentru că “nu mai sunt lupte în zone mari ale Ucrainei”, a susţinut Pascal Schmid, deputat al Uniunii Democratice de Centru (UDC, dreapta radicală), la originea textului.
Potrivit lui, populaţia elveţiană, a dat dovadă, de la începutul războiului, de o “mare solidaritate” cu ucrainenii care fugeau din ţara lor. “Însă solidaritatea îşi atinge limitele când povara devine prea mare şi când abuzurile se înmulţesc”.
La sfârşitul lunii august, aproape 66.000 de ucraineni au obţinut statutul S, potrivit Bernei. Noile restricţii nu vor viza decât noile solicitări.
Guvernul elveţian a declarat că acest statut va rămâne în vigoare atât timp cât stabilitatea nu va reveni în Ucraina.
În timpul sesiunii parlamentare consacrate votului, ministrul elveţian al justiţiei Beat Jans a atras atenţia că “nu există zonă sigură în Ucraina”.
“Chiar şi departe de front, atacurile ruse cu bombe, rachete şi drone continuă”, a continuat el.
Acest vot, a avertizat el, “nu face decât să ajute Rusia… El subminează solidaritatea europeană şi prin urmare face jocul Rusiei”, a adăugat el.