World News in Romanian
Август
2024
31

Новости за 29.08.2024

Noi.md 

Prodan a numit scandalul de la ”Luceafărul” o adevărată aberație

Într-un interviu, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, s-a expus asupra scandalului de la teatrul ”Luceafărul”. Potrivit ministrului, acest scandal nu merită atenția pe care o primește. ”Mă tem că voi dezamăgi, deoarece de fapt acest scandal, ca și multe altele, nu merită atenția pe care o primește. Din punctul meu de vedere, nu se poate vorbi de cenzură, cu atît mai puțin de autocenzură. A ac

EuropaLibera.org 

Port turistic din Grecia, inundat de pești morți

Autoritățile din Grecia centrală se străduiesc să facă față unei inundații cu tone de pește mort într-un port popular. Localnicii spun că le-ar putea fi amenințate mijloacele de subzistență. Peștii de apă dulce au ajuns în mare, unde apa sărată i-a ucis.

Timpul 

Maduro face ‘curățenie’ după alegeri

Venezuela numără în prezent 1.780 de "deţinuţi politici", un număr care a explodat după alegerile prezidenţiale contestate de pe 28 iulie, a denunţat miercuri organizaţia de apărare a drepturilor omului Foro Penal, relatează AFP, potrivit Agerpres. Potrivit acestui ONG, Venezuela număra 199 de "deţinuţi politici" înainte de 28 iulie, dar numărul lor a crescut cu

Timpul 

Comisia Europeană a lansat o ‘investigație tehnică’ împotriva Telegram (surse pentru FT)

Comisia Europeană a lansat o „investigație tehnică” împotriva Telegram, informează Financial Times pe surse. Telegram e bănuit că ar fi putut subestima intenționat numărul de utilizatori din UE, totul pentru a evita îndeplinirea cerințelor stricte pentru marile platforme online, cum ar fi restricții la publicitate, măsuri împotriva dezinformării și protecția minorilor, scrie sursa citată. Telegram

Noi.md 

Un fost judecător polonez sugerează ce urmărește Occidentul în cazul Durov

Fostul judecător polonez Tomasz Schmidt, care a plecat în Belarus din cauza dezacordului cu politica autorităților poloneze, a declarat că Occidentul caută datele utilizatorilor de la fondatorul Telegram, Pavel Durov. „În același timp, este imposibil să nu menționăm arestarea lui Pavel Durov. După cum putem vedea, renunțarea la cetățenia rusă nu l-a ajutat deloc, iar serviciile franceze, și nu

Noi.md 

În Capitală a fost instalată o nouă trecere de pietoni supraînălțată

Primăria municipiului Chișinău anunță că în imediata apropiere a Grădiniței nr. 59 din sectorul Centru a fost instalată o trecere de pietoni supraînălțată. Trecerea de pietoni a fost instalată cu scopul sporirii gradului de siguranță pentru copii, dar și adulți. Mai exact trecerea de pietoni supraînălțată a fost instalată pe strada strada Drumul Viilor nr. 41. Potrivit reprezentanților Pr

Noi.md 

Primăria Chișinău supraveghează lucrările de reabilitare a trotuarului pe strada Hristo Botev

Viceprimarul, Ilie Ceban, a efectuat o vizită de lucru pe strada Hristo Botev, unde serviciile speciale municipale desfășoară reabilitarea trotuarului pietonal. Potrivit Primarului General, Ion Ceban, la fața locului, Ilie Ceban a inspectat pregătirile lucrărilor de pavare a arterei (partea pară), care fac parte dintr-un program amplu de reabilitare a infrastructurii urbane, inițiat de municipa

Noi.md 

Variola maimuței. Încercarea numărul doi

La 14 august, 2024 OMS a declarat focarul de variola a maimuței, desfășurat în Africa, o urgență de sănătate publică de interes global. Noua epidemie a început cu un focar în Republica Democrată Congo. Boala sa extins apoi în Burundi, Kenya, Rwanda și Uganda vecine. Potrivit OMS, de la începutul anului curent în Africa au fost înregistrate peste 15 mii de cazuri de infecție - mai multe ca pe parcu

Noi.md 

Peskov: „Refuzul Kievului de a prelungi acordul de tranzit al gazelor va afecta consumatorii din Europa”

Încetarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina va afecta grav interesele consumatorilor europeni, dar există rute alternative, a declarat purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov. „Fără îndoială, astfel de decizii ale părții ucrainene vor afecta grav interesele consumatorilor europeni care încă doresc să cumpere gaz rusesc mai garantat și mai accesibil ca preț, în comparație

Noi.md 

Cea mai mare premieră online din istoria Moldovei: Cum poți participa la stabilirea a trei recorduri mondiale cu CARBON

Filmul CARBON, deținătorul celor mai multe trofee obținute la Gala Cineaștilor 2024, va fi lansat online pe 16 noiembrie, la doi ani de la premiera națională a producției cinematografice. Pentru a marca acest moment important, producătorii filmului și-au propus să bată trei recorduri mondiale, transformând această premieră online într-un eveniment istoric și plasând Moldova pe harta internațională

Noi.md 

Primăria Chișinău vine cu o atenționare în legătură cu Codului Galben

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță Cod Galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea, care prevede ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice, și intensificări ale vîntului, este valabilă pentru intervalul de timp 29 august, ora 08:15-21:00. În acest context, Primăria Chișinău face apel către locuitorii și oaspeții Capitalei să dea dovadă de pr