World News in Romanian

Descinderi în piețele din București și din țară. Pepenii sunt verificați din cauza depășirii concentrațiilor de pesticide

Timpul 

Pe rețelele de socializare au apărut postări care sugerează că în fructele de sezon sunt depășiri impresionate ale concentrațiilor de substanțe chimice folosite ca îngrășăminte, astfel că inspectorii sanitari au luat la puricat pepenii de pe tarabele din piețe.

Este vorba despre o acțiune de amploare a Autorității Fitosanitare, în această dimineața inspectorii au venit în piețe și au prelevat mai multe probe atât din pepenii verzi cât și din cei galbeni. Probele vor fi duse la laborator și analizate. În cazul în care fructele conțin pesticide peste limita admisă se vor aplica sancțiuni, producătorul riscând amenzi între 5000 și 7000 de lei, iar marfa îi va fi retrasă de la comercializare. În perioada următoare, inspectorii vor lua probe și de la alte fructe, dar și de la legume.

Pericolul din fructe pe care nu-l vedem Deși sunt fructele vedetă ale perioadei de caniculă, pepenii ar putea ascunde pericole pe care nu le vedem cu ochiul liber. Cu ajutorul unui aparat special, putem afla ce cantitate nitrați este în pepeni. Cu toate acestea, experții recomandă oamenilor să nu se încreadă pe deplin în aparatele de testare disponibile pe piață.
Potrivit cercetătorilor, dispozitivele nu sunt calibrate corespunzător, iar în cazul pepenilor, probele pentru analize trebuie luate din coajă. Astfel de testere pot costa chiar și 600 de lei, însă nu oferă nicio garanție cu privire la un rezultat corect. Pe de altă parte, specialiștii recomandă consumatorilor să achiziționeze pepeni din surse sigure și să se informeze cu privire la metodele de cultivare folosite de producători.

Читайте на 123ru.net