World News in Romanian

Localnici și turiști izolați în Tibet

Timpul 

Peste 130 de persoane, inclusiv turişti, au rămas izolate miercuri în Tibet, în apropierea graniţei Chinei cu Nepalul, după ce ploile neîncetate au provocat alunecări de teren şi inundaţii, întrerupând legăturile rutiere, au informat mass-media de stat chineze, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

Mai multe secţiuni ale unei autostrăzi majore care duce la oraşul tibetan izolat Zhentang au fost fie inundate, fie blocate de alunecări de teren în urma ploilor care nu au încetat de duminică, au relatat mass-media de stat chineze.

Până în prezent, 342 de persoane rămase blocate au fost evacuate în alte oraşe de către echipele de salvare.

Însă cel puţin 130 de persoane, inclusiv turişti, au rămas izolate în vecinătatea oraşului Zhentang, aflat la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri, din cauza drumurilor impracticabile, a ploilor şi a “lipsei de forţă fizică” pentru distanţele lungi pe care acestea ar trebui să le parcurgă, conform aceleiaşi surse.

Furtunile care s-au abătut asupra zonei, prognozate să dureze până joi, vor îngreuna activităţile de salvare, a avertizat mass-media de stat.

Se aşteaptă ploi moderate până la abundente în sud-vestul Chinei, inclusiv în părţi din Tibet, Sichuan şi Yunnan, conform prognozelor meteorologice.

Читайте на 123ru.net