World News in Romanian

A început votul în alegerile regionale din landurile Saxonia şi Turingia

Timpul 

Secţiile de vot s-au deschis duminică, la ora locală 08.00 (06.00 GMT), pentru două scrutinuri cheie în landurile Turingia şi Saxonia din estul Germaniei, relatează dpa.

Alegerile pentru parlamentele regionale, care deţin atribuţii considerabile în anumite chestiuni, ar putea avea repercusiuni la nivel naţional.

Secţiile de vot for fi deschise în ambele landuri până la ora locală 18.00.

Atenţia este concentrată asupra rezultatelor pe care le va obţine Alternativa pentru Germania, care ar putea deveni în premieră cel mai puternic partid într-un scrutin regional.

Cele trei partide din coaliţia condusă de Olaf Scholz par să se îndrepte spre noi rezultate modeste care ar putea adânci fracturile între miniştri, cu ceva mai mult de un an până la alegerile parlamentare de pe 25 septembrie 2025.

Sondajele dinainte de alegerile de duminică plasează AfD detaşat în frunte în Turingia şi în apropierea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), care conduce în estimările de vot, în Saxonia.

Liderul regional al AfD în Turingia, Björn Höcke, un fost profesor de istorie, a fost condamnat şi amendat de două ori în acest an pentru că a folosit un slogan nazist interzis. El mai este cercetat într-un alt dosar penal pentru incitare.

Serviciile de informaţii a calificat organizaţiile AfD în Turingia şi Saxonia drept grupuri de extremă-dreaptă şi monitorizează partidul la nivel naţional, potrivit dpa.

Читайте на 123ru.net