Deportările promise de Trump, posibil impact semnificativ asupra economiei SUA. Care ar fi efectele expulzării în masă a imigranților fără documente (analiză)
Unul dintre pilonii campaniei prezidențiale republicane în SUA a fost reducerea masivă a imigrației ilegale, iar apropierea mandatului lui Donald Trump aduce în discuție întrebări referitoare la impactul economic real al acestora, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale. Potrivit lui JD Vance, vicepreședinte ales al SUA, punerea în practică a planului de deportare a imigranților fără acte ar însemna îndepărtarea unui milion de persoane anual. O primă serie de câștigători pe piețele bursiere s-a evidențiat deja. De la alegeri, interesul pentru operatorii de centre de detenție private a fost ridicat: acțiunile Geo Group au avansat cu 78,1% în timp ce titlurile Corecivic s-au apreciat cu 56,6%. Tema din campania președintelui Trump are, însă, și alte influențe în economia reală. Analizele pornesc de la ipoteze orientative, sensibile la modificări ale variabilelor reale atunci când politicile ar fi puse în practică. Potrivit directorului Centrului pentru Migrație Globală al University of California-Davis în SUA sunt 10,5 milioane de imigranți fără acte, din care 8,5 milioane lucrează. Sectoarele implicate sunt construcțiile, industria, agricultura și serviciile, inclusiv cele de alimentație publică, sănătate, pentru case sau amenajări. În construcții, 29% dintre angajați sunt imigranți, potrivit US Census Bureau, o cifră care ar putea subestima realitatea de pe teren. În California, peste jumătate din muncitorii dn construcții sunt imigranți.
Potrivit Peterson Institute for International Economics, deportarea a 8,3 milioane de imigranți ar reduce PIB-ul real cu până la 7,5 procente, acumulate până în 2028. Nivelul maxim anual al efectului s-ar atinge în 2029, punctează consultantul de strategie XTB România. Cum s-ar traduce efectele scăderii forței de muncă? În condițiile în care oferta de forță de muncă ar scădea considerabil, s-ar observa efecte atât în disponibilitatea unor bunuri și servicii, cât și în prețul acestora. Rezultatele ar fi vizibile mai ales în anumite sectoare și în regiunile cu ponderi mai ridicate ale celor care lucrează fără acte, inducând presiune pe tendințele de reglare a inflației.
Pe de altă parte, o densitate mai redusă a populației ar însemna o presiune mai redusă pe prețurile imobiliare și o reducere localizată a consumului. Stocurile limitate au fost un factor recunoscut de asociația agenților imobiliari pentru nivelul ridicat al prețurilor, în ciuda dobânzilor relativ înalte. În timp, însă, oferta de locuințe noi ar fi mai redusă – cu forță de muncă mai rară – sau semnificativ mai scumpă, cu lucrători plătiți mai bine taxați corespunzător. Noul nivel de echilibru la care s-ar ajunge ar însemna, ca efect net, o diminuare a accesibilității locuințelor. În sens și mai larg, atitudinea generală în defavoarea imigrației ar însemna o restrângere a apetitului forței de muncă internaționale pentru SUA, ceea ce ar putea avea efecte acumulate în timp dificil de cuantificat, arată Claudiu Cazacu. Contribuția imigranților la economia SUA, consistentă Fondatorul Nvidia, povestea de succes AI a SUA, este fiul unor emigranți din Taiwan, ajuns în America în copilărie. În același timp, nu doar cazurile singulare sunt relevante. Potrivit datelor American Immigration Council, 48 milioane de imigranți – sau 13,8% din populație – au generat activitate economică de 1,6 trilioane de dolari și au plătit taxe de 579 de miliarde de dolari în 2022, anul cel mai recent pentru care sunt disponibile date. Rata de participare la forța de muncă e 67% pentru cei născuți în afara granițelor, față de 62% pentru cei născuți în SUA. Efectele unor răscoliri ale pieței muncii ar fi consistente. Este de așteptat, însă, ca abordarea pragmatică a președintelui Trump să urmărească atât împlinirea așteptărilor bazei sale electorale, cât și temperarea unor efecte negative asupra inflației și altor variabile macro, ceea ce ar însemna o abordare gradată. În plus, costul operațiunilor s-ar putea ridica la sute de miliarde de dolari, iar succesul lor ar depinde de cooperarea statelor sursă. În trecut, administrația Trump a întâmpinat dificultăți în a convinge Mexicul să oprească fluxul de emigranți. Anunțul unor taxe vamale de 25% ar fi fost văzut drept o mișcare de deschidere în negocierea pe linii mai dure cu statul aflat la sud, înaintea preluării efective a mandatului prezidențial, subliniază consultantul de strategie XTB România. Anumite organizații pentru drepturile imigranților sunt așteptate, de asemenea, să pornească acțiuni în justiție împotriva deportărilor. Scenariul de bază ar putea fi, astfel, o implementare graduală a politicilor de imigrație. În ansamblu, efectele macro ale politicilor propuse s-ar vedea în piața muncii, mai strânsă, în nivelul general mai redus al consumului și în o tensiune suplimentară asupra inflației, ceea ce ar putea duce inclusiv la un răspuns al băncii centrale, în timp mai lung, arată Claudiu Cazacu. Limitarea tendinței de scădere a dobânzilor ar fi una dintre posibilități. În prezent, bursele din SUA sunt la maxime istorice și s-au desprins net de performanțele din restul lumii. Președintele Trump susține discursul inaugural pe 20 ianuarie. Entuziasmul investitorilor de anul viitor va depinde și de abordarea concretă în domeniul imigrației. Despre XTB: Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com. Avertisment cu privire la riscuri: Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 74% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.