Peste 18.000 de Persoane Vaccinate Antigripal în Sezonul Actual
De la începutul sezonului, peste 18.000 de persoane, majoritatea din grupele de risc, au primit vaccinul antigripal în județul Brăila, conform declarațiilor directorului DSP Brăila, Gabriel Ciochină. “În perioada 01.09-11.12.2024, în judeţul Brăila, s-au vaccinat antigripal 18.279 persoane, atât cu reţetă compensată, cât şi prin achiziţie proprie de vaccin (90 de persoane). Conform Ordinului 3987/1156/2023, vaccinul gripal nu se mai găseşte doar în farmacii şi se poate elibera pe bază de reţetă compensată emisă de medicul de familie, medic specialist sau prin achiziţie proprie. Persoanele eligibile la vaccinare sunt prevăzute în ordinul menţionat, fiecare cabinet de medicină de familie cunoscându-şi persoanele încadrate la grupa de risc. Persoanele care se încadrează la grupele de risc au fost informate de beneficiul vaccinului şi automat şi-au dat acordul pentru vaccinare”, a declarat Gabriel Ciochină, pentru AGERPRES. Potrivit legii, de gratuitate în administrarea vaccinului antigripal beneficiază persoanele care au împlinit 65 de ani, copiii până în 18 ani, pacienţii cu boli cronice şi cadrele medicale. Totodată, beneficiază de 50% reducere din preţul vaccinului, persoanele care au între 45 şi 65 de ani şi fără boli cronice.