World News in Romanian

Smith: Reducerea dependenței de resursele rusești rămâne prioritate pentru R. Moldova

Timpul 

Statele Unite rămân un investitor și partener strategic pe termen lung al Republicii Moldova, cu priorități clare în domeniul securității energetice, cooperării economice și consolidării instituțiilor statului. Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei efectuate la Chișinău, în perioada 29-30 ianuarie, de asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Christopher Smith.

Oficialul american a revenit în Republica Moldova după ultima sa vizită din septembrie 2024 și a fost însoțit de consilierul principal al Departamentului de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Wyatt Toehlke. Din delegație a făcut parte și asistentul adjunct interimar al secretarului de război al SUA, Kathleen Heesch-Eccles, fapt care subliniază angajamentul constant al Washingtonului față de securitatea comună.

Pe durata vizitei, Christopher Smith s-a întâlnit cu prim-ministrul Alexandru Munteanu și ministrul de externe Mihai Popșoi, discutând și despre reconstrucția Ucrainei și rolul pe care Republica Moldova îl poate avea în acest proces, Chișinăul devenind un coridor logistic și economic regional.

2 miliarde de dolari investiți în 35 de ani

Oficialul american a subliniat că, în cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova, Statele Unite au investit aproximativ 2 miliarde de dolari în domenii esențiale precum securitatea, apărarea și securitatea energetică. Potrivit acestuia, cooperarea bilaterală a produs rezultate importante, cu beneficii pentru ambele țări.

Vizita sa la Chișinău s-a concentrat pe extinderea relațiilor comerciale și investiționale, consolidarea cooperării energetice și aprofundarea colaborării în domeniul aplicării legii și securității frontierelor.

Investiții energetice și reducerea dependenței de Rusia

Energia reprezintă un pilon major al cooperării moldo-americane, în special după invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei în 2022. Christopher Smith a evidențiat investiția de 130 de milioane de dolari în linia electrică Strășeni-Gutinaș, parte a eforturilor de reducere a dependenței Republicii Moldova de resursele energetice rusești.

El a menționat că, datorită investițiilor realizate, Republica Moldova are acces la surse mai stabile și mai sigure de energie și a început, pentru prima dată, să procure gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite, livrate prin infrastructura regională.

Referitor la informațiile privind posibila vânzare a activelor internaționale ale Lukoil către compania americană Carlyle, oficialul a declarat că autoritățile americane vor colabora cu investitorii interesați. Implicarea companiilor americane în sectorul energetic regional, a spus el, înseamnă surse mai fiabile și mai sigure de energie, esențiale pentru dezvoltarea economică.

Cooperare în domeniul justiției și securității

În domeniul aplicării legii, Statele Unite au sprijinit reforma sectorului justiției din Republica Moldova, oferind expertiză și consultanță. Oficialul american a menționat că această cooperare a contribuit la consolidarea actului de justiție și la o colaborare operațională mai strânsă între instituțiile celor două state.

El a oferit și exemple concrete, inclusiv extrădarea din Republica Moldova în SUA a unei persoane acuzate de terorism, precum și returnarea în stat a unor cetățeni moldoveni căutați de autoritățile de la Chișinău. În ceea ce privește securitatea frontierelor, Washingtonul susține protejarea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova.

Suspendarea temporară a unor vize de imigrare

Comentând suspendarea temporară a procesării anumitor vize de imigrare, Christopher Smith a precizat că măsura este aplicată la nivel global și nu vizează în mod specific Republica Moldova. Suspendarea privește exclusiv vizele de imigrare, nu și cele pentru studii, turism sau călătorii.

Potrivit acestuia, evaluarea are în vedere criterii legate de securitatea Statelor Unite și capacitatea persoanelor de a se întreține economic. Washingtonul menține un dialog strâns cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova pe durata acestui proces.

Sprijin pentru suveranitate și reglementarea pașnică a conflictului transnistrean

Oficialul american a declarat că administrația de la Washington susține ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. În contextul regional actual, Statele Unite promovează soluționarea pașnică a conflictelor și sprijină procesele care pot conduce la o reglementare durabilă a conflictului transnistrean.

Întrebat dacă SUA ar putea contribui la readucerea Chișinăului și Tiraspolului la masa negocierilor, Christopher Smith a afirmat că Washingtonul este pregătit să ofere bunele sale oficii și sprijinul necesar, însă decizia privind modul de avansare a dialogului aparține părților. El a menționat că există unele semnale pozitive care ar putea crea premise pentru progrese în viitorul apropiat.

Vizita lui Christopher Smith are loc într-un an simbolic pentru ambele state: în 2026, Statele Unite vor marca 250 de ani de independență, iar Republica Moldova – 35 de ani. Potrivit delegației americane, cele două țări celebrează legături durabile, valori comune și interesul comun de a deveni mai sigure, mai puternice și mai prospere.

Читайте на сайте