Numărul tinerilor dependenți de droguri, la cote alarmante în R. Moldova
Numărul tinerilor dependenți de droguri atinge cote alarmante în Republica Moldova. Doar datele oficiale arată că peste 12.000 de persoane au căzut pradă stupefiantelor, iar cifra este în creștere. Pentru a atrage atenția asupra problemei, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Capitalei a organizat o conferință privind pericolul răspândirii substanțelor interzise.
La eveniment a participat Lucian Ibănescu, un tânăr care a reușit să scape de dependență. El a povestit despre experiența sa nefastă, legată de droguri.
„Tot ce a ajuns la mine despre droguri, vreau să știți că a fost ca o reclamă la stilul acesta de viață. A început să mă atragă, a început să îmi câștige ușor-ușor interesul și, când am avut ocazia să fac lucrul acesta, am făcut-o. S-a întâmplat la un bal al bobocilor, un moment sensibil în viața unui adolescent, să știți, dar din nou părinții mei nu au fost pregătiți pentru asta. Eu nu am fost pregătit pentru asta”, a spus tânărul.
În cadrul evenimentului, specialiști de pe ambele maluri ale Prutului au discutat despre rolul crucial al educației în lupta contra consumului de droguri.
„Cum ți se propune? Îți spune: „Încearcă, e o distracție, o joacă”. Dar nu e o joacă, e o responsabilitate, după asta tu ai consecințe și se întâmplă multe situații neplăcute. Deci, în România sunt droguri care sunt zece lei. Asta e echivalentul a doi euro”, a menționat sportivul Alexandru Cebotari.
„Este un lucru pe care îl sesizăm nu doar la nivel de Republica Moldova, este un fenomen care a prins amploare în întreaga lume. Totul depinde de cât de conjugate vor fi eforturile tuturor structurilor statului în sensul combaterii consumului de droguri”, a declarat șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi.
Reprezentanții Serviciului Vamal spun că instituția își consolidează eforturile pentru a contracara traficul de droguri și pentru a preveni contactul tinerilor cu substanțele interzise.
„Din păcate, în ultima perioadă, într-adevăr vedem o tendință de creștere a fluxului de droguri și intrare, și ieșire a drogurilor. Dar noi suntem aici, ca instituție, Serviciul Vamal, în special câinii de detecție pentru droguri, pentru a opri și pentru a preveni acest fenomen, care este, din păcate, atât de trist”, a menționat specialistul chinolog al Serviciului Vamal, Olivia Sanduleac.
Potrivit datelor Dispensarului Republican de Narcologie din decembrie trecut, 12.414 persoane figurau oficial ca dependente de droguri. În medie, consumatorii de canabis au 25 de ani, iar cei care utilizează alte tipuri de stupefiante, inclusiv injectabile, se apropie de vârsta de 30 de ani. Specialiștii avertizează însă că statistica include strict persoanele aflate în evidență. Autoritățile afirmă că vor aplica, din acest an, o nouă strategie antidrog ce vizează traficul online.