Vămile Palanca și Tudora și-au reluat activitatea: Șoferii sunt îndemnați să-și echipeze corespunzător mașinile și să respecte indicațiile autorităților
Serviciul Vamal informează că la această oră, posturile vamale de frontieră activează în regim normal. Fluxul de persoane și mijloace de transport este unul echilibrat.
„Drumurile de acces spre posturile vamale sunt practicabile, fără restricții în procesul de control la trecerea frontierei.
Recomandăm participanților la trafic să se informeze din timp despre starea drumurilor și situația din punctele de trecere a frontierei, să evite deplasările neesențiale, să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece și să respecte indicațiile autorităților.
Serviciul Vamal monitorizează în continuare situația și va interveni prompt, ori de câte ori va fi necesar”, se arată într-un comunicat.