World News in Romanian

În școlile din Moldova va fi proiectat un film documentar despre războiul din 1992

Timpul 

În contextul organizării și desfășurării Decadei „Memoriei și Recunoștinței”, în toate instituțiile de învățământ din Moldova va fi proiectat filmul documentar „Noi suntem acasă”, în regia lui Andrei Buruiană (1992). Documentarul va fi difuzat pe parcursul lunii martie.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, filmul prezintă mărturii emoționante ale veteranilor despre războiul de pe Nistru din 1992, punând accent pe experiența directă a combatanților, pe sacrificiul acestora și pe importanța păstrării memoriei istorice a Războiului pentru Apărarea Independenței și Integrității Teritoriale a Republicii Moldova.

„Proiecția filmului are drept scop cultivarea valorilor patriotice, promovarea memoriei istorice și consolidarea sentimentului de apartenență la identitatea națională”, au precizat autoritățile.

Programul difuzării va fi stabilit la nivelul fiecărei instituții de învățământ și este recomandat elevilor din clasele VIII-XII, însoțit de discuții reflexive gestionate de profesorii de istorie. 

Menționăm că pe parcursul lunii martie 2026, Decada „Memoriei și Recunoștinței” va aduce în întreaga țară o serie de evenimente, printre care:

  • conferințe științifice și metodico-didactice, organizate în toate direcțiile de învățământ, cu participarea istoricilor, cadrelor didactice și elevilor;
  • lecții publice în instituțiile de învățământ profesional tehnic, la care vor fi abordate tematici precum războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, deportările, represiunile regimului totalitar sovietic și foametea organizată; 
  • spectacole și excursii organizate pentru elevi;
  • concursuri republicane și proiecții de film etc.

Читайте на сайте