Despre tinerețea noastră veșnică. Greg Lake (1947-2016)

 


Când unul din membrii unui trio de muzică rock considerat fenomenal de întregul univers părăsește această lume e o mare tragedie.


Atunci însă când, în același an, mai moare unul din trupa aceea monumentală, tragedia devine șocantă.


În martie 2016 a murit Keith Emerson, pianistul și organistul grupului Emerson, Lake & Palmer.


În decembrie 2016, a încetat din viață Greg Lake, ghitaristul trupei.


Recitind cuvintele pe care le-am scris la moartea lui Emerson, mi-am dat seama că folosind piesa „Lucky Man” în forma audio a articolului, îl omagiasem de fapt, poate mai mult decît pe Keith Emerson, pe Greg Lake, pentru că el a compus balada aceea, ca și toate baladele pe care acest grup le-a cântat de-a lungul anilor. 


Keith Emerson și Greg Lake  au făcut parte din generația aceea cu totul ieșită din comun a rock-ului progresiv, o muzică ce a reușit să aducă cerebralitatea și creativitatea duse la extrem în domeniul acela al popularității strict comerciale, asociat îndeobște lucrărilor lipsite total creier și de valoare artistică, numit mainstream.


Iar Greg Lake e cu totul și mai nemapomenit pentru că a făcut parte succesiv din două super-grupuri ale epocii, King Crimson și Emerson, Lake & Palmer, și pentru că a reușit la această din urmă trupă să fie - prin baladele lui introspective și triste - contraponderea, și de aceea jumătatea perfectă, a explozivului pianist Keith Emerson.


Reascultînd acum muzica lui Greg Lake, îmi dau seama că e posibil ca prietenul Liviu Malița să fi avut dreptate când mi-a spus recent într-o scrisoare că tinerețea noastră e veșnică.


Eu cred că tenereța noastră este veșnică pentru că a fost fixată în veșnicie de muzica acestor oameni.


Acești oameni care „ne-au fost aproape și nu au plecat niciodată când am avut nevoie de ei”, cum așa de frumos scrie Liviu Balint într-o postare pe Facebook.


Îi mulțumesc lui Liviu Balint pentru cuvintele astea și pentru că ne-a reamintit versurile premonitorii ale cântecului „Epitaph”, scrise de Peter Sinfield, și cântate de Greg Lake împreună cu King Crimson în 1969.


„Knowledge is a deadly friend


if no one sets the rules.


The fate of all mankind I see


is in the hands of fools.”


Farewell to you too, Greg Lake.