Oficiul de legătură NATO de la Chişinău va fi deschis în luna aprilie
Ministerul de externe a anunțat că oficiul de legătură al NATO la Chişinău prevăzut de un acord semnat anul trecut se va deschide în luna aprilie și va fi condus de o diplomată din Lituania, Kristina Baleisyte. Anunțul a fost făcut la cererea premierului Pavel Filip, la o zi după vizita la sediul NATO a președintelui Igor Dodon, care s-a pronunțat împotriva acestui oficiu. Într-un interviu pentru Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, a precizat că va fi un oficiu diplomatic de felul celor deschise de Alianța Nord Atlantică în multe alte țări, iar majoritatea angajaților vor fi cetățeni moldoveni.