Peste 800 de specialişti participă la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Psihiatrie ‘Socola’
Peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi din ţară şi din străinătate se vor afla în perioada 2-5 octombrie la Iaşi, pentru a lua parte la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Psihiatrie “Socola”.
Evenimentul ştiinţific de tradiţie îşi propune să marcheze şi împlinirea a 119 ani de la înfiinţarea celui mai important “aşezământ psihiatric” din ţară, singurul Institut de Psihiatrie din România. Managerul Institutului de Psihiatrie Socola, dr Cristina Elena Dobre, a declarat că tema manifestărilor din acest an o constituie “Depresia, perspective psihopatologice şi reflexia sa socială”, un subiect extrem de important în contextual social actual în care sănătatea mintală joacă un rol primordial în atingerea obiectivelor generale de sănătate a populaţiei. “Conferinţa se va desfăşura pe parcursul a patru zile şi va începe pe 2 octombrie cu două cursuri sugestive, “Teorii biochimice şi perspective terapeutice în depresie” şi “Implicaţii bioetice şi economice în managementul depresiei”, ce vor fi susţinute de specialişti în psihiatrie, dar şi de manageri ai unor importante spitale din Iaşi. 2024 este un an al premierelor în desfăşurarea Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi. Pe lângă evenimentele deja aminte şi sesiunile de comunicări dedicate psihiatrilor şi psihologilor, anul acesta vom organiza, împreună cu specialişti din Republica Moldova, şi o sesiune ştiinţifică specială, Reabilitarea în serviciile comunitare de sănătate mintală – abordare holistică, precum şi o sesiune de psihiatrie forensică – Depresia, cauză sau urmare a agresivităţii, agresor sau victimă? – la care vor lua parte reprezentanţi ai Institutului de Medicină Legală Iaşi, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, manageri ai Spitalelor de Psihiatrie şi ai Spitalelor de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Sibiu, Ştei, Jebel, Pădureni-Grajduri sau Câmpulung Moldovenesc”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, potrivit Agerpres. Conform programului, în cadrul manifestărilor ştiinţifice va fi şi sesiunea de comunicări realizată în colaborare cu Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Judeţul Iaşi, având ca temă “Rolul terapiei medicale nutriţionale în depresie”.
“Această colaborare continuă drumul deschis de Institut în abordarea bio-psiho-socială a pacientului şi promovează o viziune holistică asupra sănătăţii în care aspectele fizice şi mentale sunt interconectate. Totodată, acum vom lansa şi primul volum al unei serii de publicaţii care îşi propune să educe publicul larg, dar şi profesioniştii din domeniul sănătăţii despre importanţa unei diete echilibrate în afecţiunile psihiatrice şi care a fost realizat de specialiştii Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi şi cei ai Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din Judeţul Iaşi”, a menţionat dr. Cristina-Elena Dobre.