Reacția PD: Vom respecta recomandările Comisiei de la Veneția când vom adopta sistemul mixt!
Partidul Democrat din Moldova își exprimă, în primul rând, aprecierea și recunoștința față de experții Comisiei de la Veneția care au lucrat pe analiza inițiativei privind schimbarea sistemului electoral. ”Considerăm că au făcut o muncă importantă într-un termen scurt, care ne va ajuta să aducem inițiativa propusă în concordanță cu standardele internaționale în materie electorală”, se anunță într-un comunicat de presă al partidului.