Boțan și Nantoi, despre punctul comun moldo-ucrainean: E un prim-pas, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece
Controlul comun de la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk este un prim-pas care le va permite autorităților de la Chișinău să preia controlul asupra frontierei dintre regiunea transnistreană și Ucraina. Acest lucru va diminua fluxurile de contrabandă și va spori activitatea agenților economici din regiune. Totuși, experții în reglementarea conflictului transnistrean spun că nu ar trebui „să ne îmbătăm cu apă rece” deoarece trebuie de dus până la capăt crearea acestor puncte de control comun de-a lungul celor 452 de km de frontieră moldo-ucraineană, temporar necontrolată de Chișinău. Reporterii Deschide.Md au discutat subiectul cu Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT și cu Oazu Nantoi, expert în domeniu.