Guvernul negociază extinderea contractului cu BEI privind infrastructura energetică
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind implementarea proiectului „Transportul energiei electrice de către Moldelectrica”, semnat în 2012, va fi extins cu încă doi ani, până la 26 decembrie 2020. Guvernul a aprobat, miercuri, inițierea negocierilor și semnarea unui amendament în acest scop, transmite IPN.