World News in Romanian
Январь
2026

Новости за 07.01.2026

Noi.md 

Poziţia Chinei în problema ucraineană este obiectivă şi imparţială

Poziţia Chinei în criza din Ucraina este foarte clară, iar cele patru aspecte care trebuie îndeplinite propuse de preşedintele Xi Jinping sînt principii de bază respectate de partea chineză: suveranitatea şi integritatea teritorială ale tuturor ţărilor trebuie respectate, obiectivul şi principiile Cartei ONU trebuie respectate, preocupările raţionale ale tuturor ţărilor în domeniul securităţii tre

Noi.md 

Descoperire revoluționară făcută de oamenii de știință

Oamenii de știință au descoperit că o proteină ce se regăsește în cancerul de prostată are strînse legături cu formele agresive ale bolii. Această proteină, numită BCL-2, ar putea reprezenta elementul-cheie pentru elaborarea tratamentului împotriva cancerului de prostată, potrivit icr.ac.uk. Conform unui studiu publicat în Journal of Clinical Investigation, o echipă de la Institutul de cercetar

Timpul 

Franța și aliații pregătesc un răspuns dacă SUA încearcă să preia Groenlanda

Franța colaborează cu partenerii la un plan privind modul de răspuns în cazul în care Statele Unite își pun în practică amenințarea de a prelua Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei. Declarația a fost făcută miercuri de ministrul afacerilor externe, Jean-Noel Barrot, informează Reuters. Barrot a declarat că subiectul va fi discutat la întâlnirea …

Timpul 

Trump anunță că Venezuela va ceda SUA între 30 și 50 milioane de barili de petrol

Președintele Donald Trump a declarat, marți seară, că Venezuela va ceda Statelor Unite între 30 și 50 de milioane de barili de petrol, care vor fi vânduți la valoarea de piață, iar veniturile vor fi controlate de SUA, transmite CNN. Autoritățile interimare din Venezuela vor ceda „petrolul sancționat”, a afirmat Trump pe Truth Social. SUA …

Timpul 

Accesul la Fântâna Trevi nu mai e gratuit. Roma introduce o taxă

Începând cu data de 7 ianuarie, turiștii din Roma vor trebui să plătească doi euro pentru a vizita Fântâna Trevi, însă accesul va rămâne gratuit pentru rezidenți. Măsura este cea mai recentă dintr-o serie de inițiative de conservare a patrimoniului adoptate în Europa, unde orașe precum Veneția, Atena și Sevilla își intensifică eforturile de protejare …

Timpul 

O agenție franceză ar putea înlocui USAID în proiectele vitivinicole din Moldova

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) în Moldova este interesată de proiectele finanțate anterior de USAID. Maxim Lebovici, directorul biroului AFD în Moldova, a declarat pentru Logos Press în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii moldoveni. El a spus că dintre toate sectoarele pe care USAID le-a dezvoltat activ – industria textilă, vinificația, turismul, sectorul IT, educația …

Timpul 

VIDEO: Presa italiană, despre moldoveanul găsit decedat pe un câmp din Italia: Ar fi fost omorât în stil mafiot

Detalii înfiorătoare publicate de presa din Italia în cazul morții lui Sergiu Țârnă, moldoveanul găsit fără suflare, în urmă cu o săptămână, pe un câmp din apropierea Veneției. Concluziile medicului legist arată că tânărul a fost ucis cu un singur foc de armă, într-un mod care indică o execuție, scrie Il Gazzettino. Ucis în câmp, …

Timpul 

Unii creștini ortodocși și-au început sărbătoarea la slujba dedicată Nașterii lui Iisus

Unii credincioși ortodocși care marchează Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie, au ales să întâmpine marea sărbătoare participând la slujba dedicată Nașterii Domnului. La biserica „Sfântul Gheorghe” din cadrul Complexului monastic Căpriana, numărul enoriașilor a fost atât de mare, încât lăcașul de cult s-a dovedit neîncăpător. Sute de oameni au venit să se roage …

Noi.md 

SUA au capturat petrolierul rusesc 'Marinera' în Atlantic. Un alt petrolier, capturat în Caraibe

Marina militară americană a preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc ce naviga în zona Atlanticului de Nord și pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela, relatează agențiile AFP și Reuters. Tot miercuri a fost capturat de SUA încă un petrolier, în urma unei operațiuni separate în Marea

Noi.md 

China condamnă ferm acțiunile unilaterale și ilegale ale Statelor Unite în Venezuela

China este profund șocată de acțiunile unilaterale, ilegale și de intimidare ale Statelor Unite și le condamnă cu fermitate, a declarat luni Sun Lei, însărcinat cu afaceri ad-interim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite, în cadrul ședinței urgente a Consiliului de Securitate privind situația din Venezuela, scrie romanian.cgtn.com Sun Lei a subliniat că, în calitate de stat membru permanent

Noi.md 

Aureliu Bătrînac: „În acel moment s-a întîmplat ceva ce pot numi doar o minune”

Medicina se bazează pe cunoștințe, experiență și rigurozitate științifică, dar chirurgii credincioși sînt ajutați de Dumnezeu în munca lor complicată, iar cazurile de vindecare a persoanelor aflate pe masa de operație în stare critică, cu șanse minime de supraviețuire, pot fi numite doar minuni. Această opinie a fost exprimată de renumitul în Moldova și în străinătate chirurg cardiovascular, do

Noi.md 

Finala Națională Eurovision 2026 va avea loc la Arena Chișinău

Organizatorii Eurovision Moldova au anunțat startul vînzării iletelor pentru Finala Națională Eurovision 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului. Potrivit organizatorilor, competiția din acest an marchează cea de-a 20-a participare a Republicii Moldova la concursul internațional Eurovision și promite un spectacol realizat la standarde europene, transmite Noi.md cu re

Noi.md 

Macron a anunțat că va relua dialogul cu Putin, în următoarele săptămîni

Președintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunțat că intenționează să susţină o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, în următoarele săptămîni. ”În momentul de faţă se lucrează la reluarea acestui contact, care va fi organizat în următoarele săptămîni”, a declarat el marți într-un interviu acordat postului de televiziune France 2, informează Noi.md cu referire la Rador. P

Timpul 

Alexandru Tănase: SUA și Rusia nu joacă în aceeași ligă din punct de vedere militar. Dar au ajuns să joace în aceeași ligă în ceea ce privește disprețul față de democrație

Capturarea lui Nicolás Maduro de către forțe americane nu e, propriu-zis, o știre despre Venezuela. Venezuela în această poveste, este doar decorul. Știrea adevărată e despre felul în care lumea a încetat să mai pretindă că funcționează pe bază de reguli și a început să se comporte, fără complexe, ca o ierarhie de putere. Iar …

Timpul 

SUA au interceptat un petrolier sub pavilion rusesc în Atlantic

Operațiunea a avut loc în nordul Oceanului Atlantic, între Scoția și Islanda, scriu New York Times, Reuters și NBC News. Paza de Coastă a Statelor Unite a interceptat miercuri un petrolier sub pavilion rusesc, după o urmărire de aproximativ două săptămâni, au anunțat oficialii americani. „Departamentul de Justiție și Departamentul pentru Securitate Internă, în coordonare …

Noi.md 

REŢETA ZILEI: Iepure de casă prăjit cu legume

Mod de preparare: Măruntaiele se scot, lăbuţele se taie pînă la prima încheietură. Slănina se taie felii subţiri, se sărează şi se piperează. Pulpele şi spinarea iepurelui se împănează cu ajutorul unui cuţit îngust cu slănină. Iepurele se presară cu sare şi piper, se stropeşte cu vin şi se lasă pe 1-2 ore. Pieptul iepurelui se umple cu morcov, ceapă şi rădăcină de pătrunjel tăiate bucăţi, apoi

Noi.md 

Vîrsta de pensionare pentru femei va crește la 62 de ani în 2026

Vîrsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova va crește cu șase luni în anul 2026 și va ajunge la 62 de ani, informează Noi.md. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) precizează că noua vîrstă standard va fi aplicată începînd cu 1 iulie 2026. {{853940}}Pentru a beneficia de pensie pentru limită de vîrstă, femeile vor trebui să întrunească și condiția unui stagiu comp

Noi.md 

Acțiune socială la Botanica: vouchere oferite în ajunul Crăciunului pe stil vechi

În ajunul Crăciunului pe stil vechi, Pretura sectorului Botanica a organizat o acțiune de sprijin dedicată veteranilor și persoanelor cu deficiențe din mai multe categorii. În cadrul inițiativei, beneficiarilor le-au fost oferite vouchere, ca semn de susținere și solidaritate, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Reprezentanții instituției menționează că demersul face parte din seria activităț

Noi.md 

Serviciu nou: luarea în evidență a antreprenorilor independenți se face instant și gratuit

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, din 5 ianuarie 2025, a fost lansat un serviciu nou, în format online, care permite luarea în evidență în Registrul de stat al unităților de drept (RSUD) a persoanelor ce doresc să înregistreze activitatea de antreprenor independent. Serviciul este destinat persoanelor fizice rezidente care intenționează să desfășoare activitate economică independentă în

Noi.md 

„Aș vrea ca profesorii să fie mai buni”. Cu ce dificultăți se confruntă copiii cu nevoi speciale

Deși multe instituții de învățămînt din Republica Moldova au devenit mai incluzive, copiii cu cerințe educaționale speciale continuă să se confrunte cu bariere în educație. Principalele cauze sînt un mediu educațional nepregătit, lipsa programelor individualizate, a materialelor didactice adaptate și a specialiștilor care să poată lucra cu elevii cu cerințe educaționale speciale, arată un studi

Noi.md 

Exporturile de servicii au crescut, depășind exporturile de bunuri

Exporturile de servicii ale Republicii Moldova au înregistrat o creștere robustă în perioada ianuarie–septembrie 2025, devansând exporturile de bunuri. În termeni reali, exporturile de servicii au avansat cu 9,7%, contribuind cu 1,4 puncte procentuale la creșterea PIB de 2% consemnată în aceeași perioadă, informează Noi.md cu referire la Moldpres. {{853890}}Astfel, exporturile de servicii re

Timpul 

Trafic paralizat la Orhei, de Crăciun pe stil vechi. Unii șoferi au făcut cale întoarsă

La Orhei s-au format astăzi, 7 ianuarie, de Crăciun pe stil vechi, ambuteiaje infernale. Traficul a fost serios îngreunat, iar unii șoferi, vizibil nemulțumiți, au fost nevoiți să facă cale întoarsă. De asemenea, la fața locului se aflau și echipaje ale Poliției, care au intervenit pentru fluidizarea circulației și asigurarea ordinii rutiere. Menționăm că circulația …

Noi.md 

O zi de coșmar pe gheață: sute de oameni au ajuns la medici după căderi

Peste 570 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale într-o singură zi, după ce au căzut pe carosabil sau trotuare și au suferit traumatisme, în condițiile în care lapovița a transformat mai multe zone în adevărate capcane. Autoritățile îndeamnă populația să se deplaseze cu prudență și să evite porțiunile necurățate, informează Noi.md cu referire la Moldova 1. {{857732}}Potrivit datelo

Timpul 

Revoluția din Iran degenerează: milițiile pro-iraniene din Irak au început să trimită forțe pentru a ajuta la reprimarea protestelor

Milițiile pro-iraniene din Irak au început să trimită forțe în Iran pentru a ajuta la reprimarea protestelor, informează pe surse site-ul opoziției Iran International, relatează canalul N12. 800 de „pelerini”, în ajutor la reprimarea revoltelor Potrivit articolului, aproximativ 800 de luptători au fost deja trimiși în Iran prin trei puncte de trecere a frontierei. Aceștia ar fi fost deghizați în …