Tâlharii nu merită titlul de deținut politic // Locul plevei e la pleavă
Valeriu Caşu, unul dintre cei zece oameni reţinuţi, în aprilie 2016, care a au participat la protestul organizat de Platforma Civică "Demnitate şi Adevăr", e acuzat de faptul că, cinci luni mai târziu, în septembrie, împreună cu doi complici, a snopit în bătaie un bărbat, pe care, apoi, l-au jefuit de lucruri de preţ estimate la 11 mii de lei. Între experinţa de protestatar şi cea de „tâlhar” nu e, desigur, nicio legătură cauzală, dar asta nu-l scuteşte pe Andrei Năstase (ca şi pe Renato Usatîi, plin şi el de „protestari” vopsiţi”) de instituirea unui filtru deontologic. Astfel încât „derbedeii” ordinari să un ajungă peste noapte, pe valul furiei ideologice, mari „deţinuţi politici".