World News in Romanian

Dumitru CRUDU // În România, imediat după revoluție

La duplexul Bucureşti-Chişinău, organizat în primele zile ale lui ianuarie 1990, am câştigat un concurs de cultură generală, axat pe cunoaşterea poeziei lui Mihai Eminescu, al cărui premiu era un ceas de mână şi o călătorie de trei zile în capitala României. Aşa cum am visat de când mă ştiu să trec Prutul, nu era un om mai fericit ca mine în acele zile. Voi vedea România! Visul meu dintotdeauna era pe cale să se împlinească. La cafenelele Moldova şi Fulguşor am devenit într-o clipă foarte popular. Numai cu câte cafele nu mi s-a făcut cinste! Iar când a sosit ora să urc în tren, m-au petrecut vreo treizeci de prieteni de ai mei, care au făcut o chetă, ca să am şi eu bani de buzunar în Bucureşti.

Читайте на сайте