Dumitru CRUDU // Mir, Trud, Măi

Eugen, un poet mai tot timpul cu buzunarele dezumflate, urca scările teatrului pe care le suiam și eu, avansând în tăcere. La fel ca de fiecare dată când îl vedeam, l-am chemat la o cafea, dar, acum, spre stupoarea mea, nu a vrut să mă însoțească, lăsându-mă cu gura căscată: era pentru prima dată când mă refuza și pentru întâia oară când nu mă ruga să-i fac cinste cu o cafea sau să-i împrumut niște lovele, pentru că, posibil, am presupus imediat asta, a reușit pe altcineva să-l tapeze. Să-l fi văzut ce mândru mai urca treptele Teatrului Național! Pe stradă mărșăluiau socialiștii, în frunte cu tipul ăla, care se trăgea dintr-un sat din Călărași. Noi le-am întors spatele. L-am mai invitat o dată, repetându-i că-i fac eu cinste, dar Cioclea din nou m-a refuzat, zicându-mi că se duce la contabilitate să-și ridice onorariul pentru spectacolul pe care l-a făcut Andrei Sochircă după poeziile sale. Un poet foarte sărac, care doar peste câteva clipe urma să-și umple buzunarele cu o mie de euro.