Irina Vlah i-a decorat pe organizatorii referendumului ilegal din 2014. Ivan Burgudji, printre „vedete”
Bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, a decorat la 23 mai, cu ordinul „Găgăuz Yeri”, 17 persoane care au organizat referendumul anticonstituțional din 2014. Cu excepţia fostei şefe a Comisiei Electorale de la Comrat, Valentina Lisnic, cei în cauză au fost membri în Adunarea Populară din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia. Numele cel mai scandalos de pe listă este Ivan Burgudji, cunoscut ca fervent promotor al separării UTA Găgăuzia de Republica Moldova. A fost decorat şi fostul preşedinte al legislativului regional, Dmitri Konstantinov.